Ministerul Finanțelor intenționează să elimine "cheltuielile subiective ale acționarilor și administratorilor, înregistrate, în prezent, în contabilitatea firmelor" din costurile de producție, pentru a crește astfel baza de impozitare. Măsura este prevăzută ca una dintre principalele măsuri de politică fiscală pentru perioada 2022-2025 și vizează creșterea colectării din impozit pe profit și impozit pe venitul microîntreprinderilor.
Companiile care înregistrează capitaluri proprii pozivitve precum șicele care majorează anual aceste capitaluri vor beneficia de o reducere a impozitelor, potrivit unei scheme de ajutor de stat discutate de Guvern în primă lectură.
Legea care anulează interdicția valabilă astăzi pentru firme și persoane fizice de a fi acționar unic în mai multe societăți cu răspundere limitată sau de a se asocia cu un acționar unic într-o asemenea societate, precum și obligația ca într-o cameră să aibă sediu social maximum o singură firmă, a fost promulgată de președintele Iohannis.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a adoptat, la finele lunii aprilie, din nou proiectul de lege care anulează interdicția valabilă astăzi pentru firme și persoane fizice de a fi acționar unic în mai multe societăți cu răspundere limitată sau de a se asocia cu un acționar unic într-o asemenea societate, precum și obligația ca într-o cameră să aibă sediu social maximum o singură firmă. Președintele Iohannis retrimisese în ianuarie proiectul pentru reexaminare, considerând că măsurile pot îngreuna combaterea evaziunii fiscale și scad gradul de responsbilitate a acționarilor. Guvernul a depus o sesizare de neconstituționalitate, însă recent Curtea Constituțională a respins obiecțiile Executivului și, prin urmare, șeful statului este obligat să promulge legea.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a adoptat, joi, din nou proiectul de lege care anuleaază interdicția valabilă astăzi pentru firme și persoane fizice de a fi acționar unic în mai multe societăți cu răspundere limitată sau de a se asocia cu un acționar unic într-o asemenea societate, precum și obligația ca într-o cameră să aibă sediu social maximum o singură firmă. Președintele Iohannis a retrimis în ianuarie proiectul pentru reexaminare, considerând că măsurile pot îngreuna combaterea evaziunii fiscale și scad gradul de responsbilitate a acționarilor.
Senatul a adoptat, miercuri, din nou proiectul de lege care anuleaază interdicția valabilă astăzi pentru firme și persoane fizice de a fi acționar unic în mai multe societăți cu răspundere limitată sau de a se asocia cu un acționar unic într-o asemenea societate, precum și obligația ca într-o cameră să aibă sediu social maximum o singură firmă. Președintele Iohannis a retrimis în ianuarie proiectul pentru reexaminare, considerând că măsurile pot îngreuna combaterea evaziunii fiscale și scad gradul de responsbilitate a acționarilor.
Senatorii din comisia economică au întocmit din nou un raport de adoptare proiectului de lege care ar anula interdicția valabilă astăzi pentru firme și persoane fizice de a fi acționar unic în mai multe societăți cu răspundere limitată sau de a se asocia cu un acționar unic într-o asemenea societate, precum și obligația ca într-o cameră să aibă sediu social maximum o singură firmă. Președintele Iohannis a retrimis luna trecută proiectul pentru reexaminare, considerând că măsurile pot îngreuna combaterea evaziunii fiscale și scad gradul de responsbilitate a acționarilor.
Președintele Iohannis a trimis, joi, pentru reexaminare Parlamentului un proiect de lege care ar anula Interdicția valabilă astăzi pentru firme și persoane fizice de a fi acționar unic în mai multe societăți cu răspundere limitată sau de a se asocia cu un acționar unic într-o asemenea societate, precum și obligația ca într-o cameră să aibă sediu social maximum o singură firmă. Șeful statului consideră că măsurile pot îngreuna combaterea evaziunii fiscale și scad gradul de responsbilitate a acționarilor.
Interdicția valabilă astăzi pentru firme și persoane fizice de a fi acționar unic în mai multe societăți cu răspundere limitată sau de a se asocia cu un acționar unic într-o asemenea societate, precum și obligația ca într-o cameră să aibă sediu social maximum o singură firmă vor fi eliminate, conform unui proiect de lege adoptat miercuri de Camera Deptaților, ca for decizional al Parlamentului. Concomitent vor fi eliminate mai multe documente legate de înregistrarea sediului social.
Datoriile societății față de acționari/asociați, rezultate din împrumuturi sau alte finanțări acordate de aceștia, vor fi convertite obligatoriu în acțiuni în cazul societăților la care activul net a scăzut sub jumătate din capitalul social, potrivit unui proiect de lege pentru instituirea de măsuri referitoare la societățile decapitalizate, adoptat astăzi de Senat. De asemenea, sunt definite clar situațiile în care ANAF și ONRC depun cererea de dizolvare în cazul entităților care se confruntă cu probleme financiare în raport cu nivelul legal de capital, sunt introduse restricții în ce privește acordarea de avansuri sau împrumuturi acționarilor/asociaților, precum și clarificări referitoare la distribuirea sub formă de dividende din anumite rezerve și din rezultatul reportat. Proiectul a fost amendat în Comisia de buget-finanțe cu noi restricții privind distribuirea de dividende.
Datoriile societății față de acționari/asociați, rezultate din împrumuturi sau alte finanțări acordate de aceștia, vor fi convertite obligatoriu în acțiuni în cazul societăților la care activul net a scăzut sub jumătate din capitalul social, potrivit unui proiect de ordonanță pentru instituirea unor măsuri privind societățile decapitalizate, prin modificarea Legii societăților și Legii contabilității. De asemenea, vor fi definite clar situațiile în care ANAF și ONRC depun cererea de dizolvare în cazul entităților care se confruntă cu probleme financiare în raport cu nivelul legal de capital, vor fi introduse restricții în ce privește acordarea de avansuri sau împrumuturi acționarilor/asociaților, precum și clarificări referitoare la distribuirea sub formă de dividende din anumite rezerve și din rezultatul reportat.
Firmele care optează pentru plata de dividende trimestriale nu vor mai putea acorda acționarilor avansuri și împrumuturi până la reglarea situației sumelor distribuite trimestrial, stabilește un proiect de ordonanță pregătit de Ministerul Finanțelor și obținut de Profit.ro. De asemenea, înainte de a putea distribui dividende din profitul curent, vor trebui acoperite cu prioritate pierderile reportate din ultimii 5 ani și constituite rezervele prevăzute de cerințele legale sau statutare.
Peste 1,3 milioane de persoane sunt acționari la o firmă, conform datelor centralizate la finele lunii octombrie, cu aproape 50.000 mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Profilul omului de afaceri este reprezentat, în principal, de un bărbat cu vârsta între 40-49 de ani, din București, cu studii superioare, care face business în construcții, transport, producție sau comerț.
Firmele vor putea distribui acționarilor întreg profitul trimestrial încă din cursul anului, pe baza situațiilor financiare trimestriale aprobate de acționari sau asociați, fără să mai aștepte până la mijlocul anului următor, așa cum trebuie să procedeze în prezent. Legea care aduce modificări în acest sens a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în termen de trei zile calendaristice. Printre cei mai mari beneficiari ai acestei legi este chiar Guvernul, care a planificat să ia anul acesta dividende de 3,6 miliarde de lei pentru anul trecut, dar ar putea obține și în jur de 2 miliarde lei din dividendele de aproape 3 miliarde de lei la care estima că va avea acces abia în 2019. Banii în plus ar ajuta Guvernul să-și acopere cheltuielile prea mari și să se încadreze în ținta de deficit bugetar.
Firmele vor putea distribui în curând acționarilor întreg profitul trimestrial încă din cursul anului, pe baza situațiilor financiare trimestriale aprobate de acționari sau asociați, fără să mai aștepte până la mijlocul anului următor, așa cum trebuie să procedeze în prezent. Proiectul de lege care aduce modificări în acest sens a fost aprobat acum de Camera Deputaților, decizională, urmând ca, pentru intrarea în vigoare, legea să fie promulgată de către Președinție și publicată în Monitorul Oficial.
Firmele vor putea distribui acționarilor trimestrial, încă din cursul anului, tot profitul obținut, potrivit unei modificări aduse în Parlament unui proiect care prevedea inițial, așa cum a prezentat Profit.ro în luna martie, că acționarii vor putea obține la scurt timp de la încheierea trimestrului jumătate din profit.
Interdicția valabilă astăzi pentru firme și persoane fizice de a fi acționar unic în mai multe societăți cu răspundere limitată sau de a se asocia cu un acționar unic într-o asemenea societate, precum și obligația ca într-o cameră să aibă sediu social maximum o singură firmă vor fi eliminate. Concomitent vor fi eliminate mai multe documente legate de înregistrarea sediului social.
Statul nu va cere firmelor, care vor să obțină contracte publice, date complete privind acționariatul și cazierul judiciar pentru fiecare acționar cu peste 10% din titluri, având în vedere că un proiect aprobat în acest sens în Senat a fost propus pentru respingere în Camera Deputaților.
Aproximativ trei milioane de români au fost acționari la o firmă după prăbușirea regimului comunist, ceea ce face din România țara din regiune cu cea mai mare rată de antreprenoriat, deși numărul de firme raportat la populație este foarte scăzut, arată un raport al companiei Coface, publicat joi.
Statul va cere firmelor care vor să obțină contracte publice date complete privind acționariatul și cazierul judiciar pentru fiecare acționar cu peste 10% din titluri, dacă un proiect inițiat în acest sens în Parlament va fi aprobat.
Cei mai mulți acționari sau asociați ai firmelor din România aveau vârste cuprinse între 40 și 49 de ani, reprezentând 29,78% din total, în ianuarie, se arată datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).